Dunno

vise

ianuarie 29, 2008 at 5:32 pm (Uncategorized)

pentru ele ma culc. daca visele nu ar exista eu nu as dormi niciodata. visele reprezinta exact ce iti doresti mai mult , lucruri fara sens ce iti induc o stare de fericire oarba si ireala , ce’ti pompeaza in fiinta , in vise simtim cel mai intens , traim cel mai intens , in vise suntem in cele mai mari pericole. culorile viselor sunt vii , multicolore , de diferite tonuri , noante . in vise iarba e albastra si cerul verde , pamantul mov si oamenii roz , orasul curat si luminat. plutesti pe culorile transparente , translucide create de o zona a creerului tau despre care nici nu ai auzit si nici nu ai vrea sa sti ce este. sari de pe bloc pe bloc , de pe munte pe munte , de pe nor pe nor , din cer in cer…  cosmarurile , apar in cele mai nepotrivite momente , in cea mai terifianta forma a fricii pe care ai vazuto vreodata , adrenalina iti pompeaza in sangele adormit iar corpul iti zvacneste in intunericul de sub plapuma.

era o zi normala , putin insorita , iar eu ma aflam intr’un autobuz perfect normal , ascultand muzica perfect normala , uitanduma in ceafa cheala si perfect normala a unui om perfect normal cand deodata , din toti porii cheliei lui incepe sa curga un rosu aprins si perfect normal.speriat de macabru cobor la prima statie.ma uit in jur si vad cazinoul , faleza , valuri uriase , spuma alba a marii si in departare o pata neagra pe alee.ma apropii sa vad ce e defapt.era un caine negru , cu ochii rosii , se uita la mine si dadea din coada.era in flacari.se apropie de mine sa il mangai dar eu , speriat inca o data de macabru , fug cat mai departe de el.fug , fug , fug pana ma impiedic de ceva si cad.imi adun corpul daramat de pe jos si ma uit in jur sa vad cine era de vina , ma uit in stanga , nimic, in dreapta , nimic. arunc o privire spre asfaltul de sub pciioarele mele si vad un copil mic , de vreo 3-4 ani , imbracat multicolor , cu o acadea uriasa , rotunda , multicolora , in gura.il intreb ce cauta acolo , era pustiu.calm , imi dadu raspunsul pe o voce groasa si diabolica ‘E LUMEA MEA!’ .cad in gol , si ma lovesc de ceva tare.era parchetul din camera mea , iar cazusem din pat , asud si ingrozit.

Legătură permanentă Lasă un comentariu